Cu siguranţă Mădălina Ghenea este una dintre cele mai frumoase actriţe de origine română din lume, fiind clar şi faptul că orice bărbat nu îi poate rezista acesteia fără să se îndrăgostească.
Într-o fotografie pe care a „scăpat-o“ recent în mediul virtual, Mădălina Ghenea apare într-o piscină, însă nu oricum, ci îmbrăcată într-o rochie de culoare albă. Doar că, odată intrată în apă frumoasa actriţă a lăsat să i se vadă formele, care s-au conturat după rochia devenită transparentă din momentul în care a intrat în respectiva piscină. Mai mult, imaginea a sucit cu siguranţă minţile bărbaţilor, iar în mai puţin de o oră a strâns, în dimineaţa de luni, peste două mii de aprecieri pe Instagram, acolo unde a fost postată de către manechin.
Totodată, după despărţirea de celebrul designer cu origini germane Philipp Plein, românca pare să îşi fi revenit din decepţia amoroasă rapid, astfel că ea s-a îndrăgostit din noi. CANCAN.ro vă povestea că cel care i-a furat inima Mădălinei Ghenea de această dată este un român (citeşte povestea AICI), însă nu un oarecare, ci miliardarul Matei Stratan.